Craiova pt. Spitalul Copiilor si-n Mai

Craiova pt. Spitalul Copiilor si-n Mai
Mai alergam si-n urmatoarele luni, pana atunci sa observati ca vremea tine cu oameni buni. Desi a plouat toata saptamana, ieri a fost o vreme superba pentru alergare. Dupa cum se vede in imaginea de la inceput, am avut parte de soare.

Nu ne-am plans nici in zonele cu penumbra,
zonele cu penumbra
iar dupa mai multe minute de alergare deja apreciam zonele umbroase si mai rarefiate :)
zonele umbroase
Fiecare a alergat/mers cat a dorit, important este scopul pentru care a venit. Am fost in jur de 30 de persoane la Craiova si s-au donat pentru Spitalul Copiilor 410 lei si 2 kg de monede.
30 de persoane la Craiova
Si in alte orase din tara s-a mai alergat ieri (Bucuresti, Constanta, Galati, Sibiu si Tg. Mures), urmand ca azi si in zilele urmatoare sa se continue si in Timisoara, Bistrita si Cluj-Napoca.

M-am bucurat sa vad la Craiova copii, tineri si tineri cu vechime in dotare, care au participat la eveniment cu inima mare. Am primit si intrebari de la cei care n-au alergat dar ne-au vazut alergand iar cu cateva zile inainte, pe pagina evenimentului de pe Facebook a intrebat cineva daca actiunea are legatura cu politica.

O fi acum campanie electorala, dar campania noastra de mediatizare prin alergare a inceput de anul trecut si apar noi orase pe harta celor care ajuta pentru construirea Spitalului Copiilor. Nu ne-am supara daca vreun candidat ar face un gest caritabil si ar dona pentru Spitalul Copiilor, existand mai multe posibilitati de donare, dupa cum se vede pe site.

Suma stransa la nivel national inaintea alergarilor din Mai era de 324650 lei dar este actualizata constant pe site-ul 1leu.org. 1 leu este o suma pe care o poate dona fiecare, importanta este vointa de implicare.

Pana in prima Sambata din Iunie, cand este urmatoarea actiune, va las cu imagini in alergare din Craiova.

Spor alergator!

Etichete: ,