Povestea "Baloanelor de sapun"

Daca v-ati inchipuit multe baloane plutitoare, in care lumina se odihneste in culorile curcubeului... v-ati inselat la fel ca mine.

Dar culori au fost, chiar daca n-am observat de la inceput ghilimelele evenimentului.

Pe un format predesenat, in functie de numarul patratului pe care o anumita culoare l-a nimerit, cele 2 artiste, Adina Mocanu si Alexandra Sandu, depanau, prin miscare, expresia fetei sau sunete, un anumit fragment de poveste.

Actiunea artistelor impregna o anumita stare, care dura cat un balon de sapun, fiind continuata cu poveste-starea-personajele determinate de urmatoarea aruncare de culoare.

De cateva ori s-a nimerit ca punguta colorata sa poposeasca in patratul cu acelasi numar, dar se schimbase cadrul (culoarea, personajele, intelegerea contextului), astfel incat era o stare noua si povestea mergea mai departe pe un nou fagas.

Adina si Alexandra interpretau actiunile povestii impreuna sau separat, astfel incat atentia era captata pe rand de personaje, culori, miscare si coordonare.

Am intuit mai multe actiuni sau stari:

Nu stiu daca le-am ghicit, dar vi le puteti imagina in pozele de poveste.

De cateva ori, starea celor 2 fete care plangeau mi s-a transmis instantaneu si cand ma gandeam ca, vrand-nevrand, si noi specatorii facem parte din din poveste. Ei bine, tocmai atunci m-am trezit luat de mana si adus in centrul povestii, in scena pe care eu o intelesesem ca pe o "intalnire". 

N-am mai avut cum sa fotografiez, dar a fost interesant sa experimentez starea si din rol de spectator si din rol de actor. Nu stiu cum a iesti, sper ca bine. Mai sper sa vad ce fete faceam in pozele facute de ceilalti. Scena intalnirii s-a intamplat de mai multe ori, cu actori de toate varstele, dar cu contextul schimbat.

Foarte interesant a fost sa urmaresc si fetele spectatorilor de ocazie, aflati din intamplare in zona respectiva. Daca noi, cei care am fost de la inceput, intelegeam din ce in ce mai bine ce se petrece, trecatorii aveau cu totul alte trairi, nestiind macar ca fac parte din poveste.

Copiii au fost principalii scenaristi ai povestii, ei fiind cei care aruncau culorile. Spre final insa, toata lumea a intrat in poveste

Cei mai mici dintre spectatori/actori au fost atat de captivati de poveste, incat au incercat sa schimbe starea personajelor, 

fara sa astepte modificarea scenariului printr-o noua aruncare colorata.

La finalul povestii, tot fetele si micii scenaristi au fost cei care au curatat decorul,

iar dupa zambetele frumoase ale Adinei si Alexandrei am inteles ca povestea a fost una la fel de frumoasa.