De la baietelul din balcon, la Principe

De la baietelul din balcon, la Principe
Imaginea cu baietelul aratat multimii in 1992, cand un milion de romani au venit sa-l salute pe MS Regele Mihai, a ramas in memoria colectiva.

Intre timp baiatul cu nume de tara a crescut si la fel de mult au crescut si responsabilitatile pe care si le-a asumat atunci cand a decis sa se stabileasca in Romania si sa faca trecerea de la Nicholas de Roumanie la Principele Nicolae al Romaniei.

Cartea Drumul spre Casa nu este o biografie, ci o introducere, asa cum a subliniat chiar autorul, cu ocazia lansarii.

ASR Principele Nicolae si persoanele care l-au cunoscut in diverse etape ale vietii sale povestesc intamplari inedite la care au fost alaturi de Nicholas de Roumanie.

Amintiri din timpul scolii, pasiunea pentru masini, sport sau expeditii, dragostea pentru natura sau primele impresii din Romania sunt tot atatea motive pentru care va recomand sa cititi cartea.
ASR Principele Nicolae
Dar mai ales va recomand sa cititi Drumul spre casa pentru ca exista o legatura naturala intre prima impresie pe care ti-o formezi vazandu-l pe Principele Nicolae si imaginea pe care mi-am format-o citind cartea.

L-am vazut prima data pe ASR Principele Nicolae la sosirea cu trenul regal in Craiova. Simpatic si zambitor, aceasta a fost prima impresie lasata de tanarul principe.

trenul regal in Craiova
Impresie cu care am ramas dupa ceva timp, la lansarea cartii Drumul spre Casa la Craiova.

V-am povestit ca am castigat cartea la un concurs online la RFI

Am primit cartea cu autograf,  dar participand la lansare am mai vrut unul.

Principele Nicolae dadea autografe celor prezenti, semnandu-se cu un stilou cu cerneala albastra. A observat semnatura cu negru si a  spus zambind:

- Dar este deja semnata!

I-am explicat ca am castigat-o la un concurs si asa am primit-o de la editura, dar mai vreau un "autograf live" la lansare.

- Atunci sa fie si un autograf live, a raspuns zambind.
lansare de carte
A semnat inca o data pe pagina 5, alaturi de co-autorul cartii, istoricul Filip-Lucian Iorga si a continuat la fel de zambitor dialogul cu cei care asteptau la rand, pentru autografe.

La iesire a facut o poza de grup cu cei prezenti si ne-a salutat cordial inainte de plecare.

In afara de persoana joviala pe care o ghiciti la prima vedere, citind carte veti descoperi un barbat puternic si constient de greutatile pe care si le-a asumat odata cu trecerea de la Nicolae la Principele Nicolae.

Cartea este ilustrata cu imagini din arhiva personala a Principelui Nicolae si a Familiei Regale a Romaniei, imagini care completeaza cuvintele celor care au avut amabilitatea sa contribuie la scrierea Drumului spre casa.

Spor la lectura!

Etichete: , , , ,