Jurnal de Thassos - Sambata 24 August

Thassos - Agios Ioannis
Am decis sa mergem la o plaja la care nu am mai ajuns pana acum niciodata, desi este anul cu numarul 5 in Thassos si de fiecare data am stat 2 saptamani. In plus, plaja vizata era la 2 minute de mers cu masina. Despre plaja Agios Ioannis este vorba.

Ne-am felicitat pentru alegerea facuta pentru ca nu este o plaja aglomerata, poti sa-ti parchezi masina sub pini, la umbra, iar muzica de pe plaja este de nota 10.

Plaja este cu nisip, dar sunt pietre in apa, asa ca trecerea se face cu ajutorul sacilor de nisip. In partea din stanga a plajei este un mic delusor, de pe care poti sa ajungi la chilia Sfantului Ion (Agios Ioannis) sau sa admiri plaja si imprejurimile.

Am fost de doua ori aici si de fiecare data a ancorat si un vaporas de croaziera, semn ca locatia este pretuita si de altii.
vaporas de croaziera
Este si o taverna pe mal, exista dus si loc de schimbat costumul de baie si sezlonguri la pret OK.

Atmosfera este de nota 10 si chiar daca la pescuit am prins numai "piccolo" si nimic megalo (piccolo inseamna mic in greceste, megalo fiind mare), daca te plimbi cu ochelarii prin apa poti vedea destui pesti frumosi printre pietre.

Dupa amiaza am revenit la stancile noastre cu o premiera. Rola de pescuit folosita de unul dintre copii a adus primele rezultate, dar si pofta celorlalti si obligativitatea ca parintii sa le cumpere role la toti :)
la pescuit
Va las cu mai multe imagini din Thassos, 24 August.

Spor!

Etichete: ,