Spuneam prin februarie, referitor la
experiente trecute care ma ajuta in blogging, despre perioada petrecuta intr-o firma franco-romana cu activitate de publicitate sportiva.
Publicitate sportiva insemna in majoritatea cazurilor realizarea unor fanioane sportive, pe material textil (cum sunt cele pe care le schimba capitanii de echipa la inceperea unui meci), fanioane pe care le realizam in Romania si le exportam in Franta. Iata si o imagine, ca sa intelegeti mai bine.
Spuneam ca activitatea de atunci m-a ajutat sa inteleg mai bine importanta deadline-urilor. Azi este dead-line la
Spring SuperBlog 2013 si iata ca mai primesc un ajutor pentru a participa cu acest articol, bazat pe o experienta de atunci.
Povestea unui astfel de fanion porneste de la un e-mail pe care un club din Franta il trimitea la noi.
Eu realizam macheta pe calculator, o livram pe e-mail spre Franta, ei o aprobau (sau nu ;) si porneam lucrul.
Se imprima materialul textil direct pe o imprimanta industriala, serigrafic sau prin transfer termic in functie de complexitate si de marimea si urgenta comenzilor. Ideea era ca atunci cand faceam un export (vama, formalitati etc.) sa trimitem cat mai multe comenzi ca sa reducem costurile de transport.
De-asta ziceam ca am invatat cu adevarat ce inseamna un deadline. Pana a ajunge insa la deadline, materialul imprimat era decupat manual in forma fanionului, iar la final ajungea la croitorie, unde cele 2-3 colege ale noastre puneau franjurile si snurul.
Oricum, finalizarea unei comenzi ne gasea pe toti in croitorie, indiferent daca eram de la IT, secretariat sau serigrafie si de multe ori indiferent de ora din zi sau din noapte, pentru ca a doua zi de dimineata trebuia sa plece transportul cu sute sau chiar mii de fanioane.
Trebuie sa spun ca erau masini de cusut industriale, mai tin minte denumiri gen "triploc", care erau racordate la curent trifazic.
Si intr-o seara cand ne ardea buza mai tare, s-a stricat instalatia trifazica si nu mai functionau masinile de cusut. N-ar mai fi fost chiar asa multe fanioane de finisat, dar fara franjuri si snur, toata munca noastra anterioara n-avea niciun farmec, iar a doua zi trebuia expediata comanda.
Neavand curent, am zis asa intr-o doara, aducandu-mi aminte de vechea masina Singer a bunicii mele, pe care o pedalam pe la tara:
- Dar cu un Singer de-ala vechi, actionat cu piciorul, putem face ceva?
Bineinteles ca nu era o solutie, insa una dintre croitorese si-a adus aminte ca sora ei are o masina Singer electrica, cumparata de curand de la un
magazin de electrocasnice, masina care nu necesita curent trifazic.
Atata ne-a trebuit, ne-am urcat val-vartej in masina, am luat-o pe sus si pe sora ei si masina de cusut, iar biroul meu cu calculatoare si imprimante l-am transformat in mini-croitorie.
A mers mititica snur (pana cand am terminat de pus ultimul snur), iar la sfarsit proprietarului francez nu-i venea sa creada ca am reusit. De bucurie a dat de baut, iar noi am inchinat si pentru sora colegei noastre dar mai ales pentru micuta
masina de cusut Singer, care ne ajutase enorm.
Mi-am amintit cu placere de Singer, dar inca n-am terminat. Stiu un loc cu
promotii electrocasnice de unde orice femeie ar fi fericita sa-si cumpere o astfel de masina de cusut.
Spor cu Singer!Etichete: concurs, publicitate, sport
