Vacante speciale pe placul meu

Vacante speciale pe placul meu
Ca tot s-a terminat vacanta de iarna si e vremea povestirilor si a planurilor pentru viitoarele destinatii, tare mult m-ar incanta o vacanta "mai altfel". Nu sunt chiar fanul vacantelor (Ultra) All Inclusive insa o vacanta intr-un circuit in trenuri de lux mi-ar implini un vis.

Citeam in copilarie romane politiste si bineinteles ca n-am ratat "Crima din Orient Express". Mai tarziu am vazut si filmul si m-a fascinat o astfel de calatorie de lux. Iar in 30 August 2010, cand am citit un articol despre trenul Venice Simplon Orient Express in Gara Sinaia mi-am pus in lista de dorinte si o astfel de vacanta.

Orient Express
A propos de Sinaia, am urmarit cu interes documentarele despre Trenul Regal care lega Bucurestiul de Sinaia. M-am bucurat ca acest tren si-a reluat activitatea de curand. M-ar bucura o astfel de calatorie si daca cu Orient Expressul as parcurge Romania, pentru o calatorie regala cu trenul m-as gandi la un palat pe roti in India
palat pe roti in India
Stiu, India este o destinatie mai indepartata dar tocmai din acest motiv este o vacanta de vis, tocmai buna de pus in lista dorintelor si a visurilor.

Am mai avut in lista de dorinte turistice o croaziera pe mare si am realizat-o, insa problema cu croazierele pe mare este ca poate exista si ... rau de mare :)  Rau de tren sigur nu am pentru ca daca am calatorit bine-mersi cu cuseta de la Craiova la Budapesta si n-am avut nicio problema, sunt sigur ca intr-un tren de lux m-as simti minunat.

Poate si faptul ca primul Orient Express care a circulat in 1883 a trecut prin Craiova mi-a influentat o astfel de dorinta. Iar detaliul ca Orient-Expressul circula o singura data pe an, iar la acest eveniment au acces maxim 100 de persoane face dintr-o astfel de vacanta pe roti una foarte exclusivista.

Voi ce parere aveti despre o astfel de vacanta cu trenuri de lux? 
Daca ar fi sa alegeti una dintre cele doua variante de circuite cu trenuri de lux, pe care ati alege-o? Legendarul Orient Express sau un Palat Regal pe roti in India?

Etichete: ,