Oltchim va iubim!!! Doar atat?


Spuneam in articolul Romania in top ca se poate sa fim in frunte si in afara de sport. Asta nu inseamna ca victoria individuala a lui Lucian Bute sau victoria de echipa a Oltchimului nu au bucurat sufletul unei tari intregi.

Voi insista mai mult asupra victoriei Oltchimului deoarece este realizarea unui sport de echipa, in care nu conteaza numai valorile individuale, ci si armonia si echilibrul echipei.

Nu ma pasioneaza in mod deosebit handbalul, singurele meciuri urmarite fiind ale echipei valcene si mai rar ale nationalei feminine (si aceasta construita pe fundatie valceana, inclusiv antrenorul).

Daca in sportul romanesc audienta si banii se duc spre fotbal, ar trebui sa stim ca la handbal avem superlativele sportului de echipa. Daca "regele" Hagi a spus ca a venit "sa vada cum se face performanta", specialistii spuneau ca din echipa Oltchimului fac parte handbaliste care au fost declarate printre cele mai bune din lume cu mult inainte de atingerea semifinalelor Champions League.

Oltchim defileaza in clasamentul intern, avand punctaj dublu fata de echipa de pe locul 2, iar in plan international echipa are in vitrina toate cupele europene in afara de Champions League.

Ce si-or fi zis "oltencele":
Decat sa ajunga iar Gyor in finala si sa piarda a nu'stiu cata oara consecutiv, mai bine ajungem noi pentru prima data si castigam :)

Daca echipa "internationala" a Gyor-ului s-a bazat pe vedetele Gorbicz si Amorim si pe munca a doua romance, Oltchimul a fost 99% romanesc si a fost 100% echipa. Nu voi spune despre fiecare, fotografiile GSP spun totul. Iar daca toata lumea le spune "galacticele de la Oltchim", aseara au fost si galactice si extraterestre, de parca toate fortele universului si-au dat mana pentru victoria fetelor. Daca brigada de arbitri a fost schimbata de eruptia vulcanului islandez, fetele noastre au fost purtate spre victorie de eruptia publicului valcean din Sala Traian.

Gorbitz, cea mai sexy jucatoare de handbal, a fost intrecuta la goluri de Ada Nechita, cea mai frumoasa jucatoare de handbal. Inclusiv in declaratii. Nu ca ar fi nascuta ca si mine in Dolj sau ca este prietena lui Florin Costea, dar declaratia ei - "a castigat echipa, nu Ada Nechita" - spune totul.

Si totusi ar mai fi ceva de spus. Despre PALMARES.
Oltchimul avea deja un palmares impresionant si unic inainte de a se califica in semifinalele si finala Ligii Campionilor.
Faptul ca meciul de acasa din finala se va juca in "Polivalenta lu' ceasca", este cea mai mare PALMA data RESponsabililor din ministerele avizate (sport, tineret, finante etc.) care au cheltuit iresponsabil milioane de euro pe festivitati si altele dar nu s-au gandit sa construiasca o sala moderna. Daca Adina Fiera a jucat semifinala desi este insarcinata in luna a 2-a, poate se naste si in mintea "responsabililor" vreo idee constructiva.

P.S.
Am fost atat in Sala Traian de la Valcea, cat si in Polivalenta din Bucuresti, datorita concursurilor de dans ale Dariei. Nu exista comparatie, din orice punct de vedere. Voi insista totusi asupra unui punct.
La ultima deplasare, cea de la Polivalenta, Daria a reusit sa ajunga in semifinale la categoria ei, E 12-13, insa n-a "reusit" sa foloseasca toaleta antica, fiind obligata sa se abtina pana la prima benzinarie din Bucuresti.

ALO! Guvernu'? Ministeru'?
Daca veniti la meciul din finala sa fiti mai "retinuti" si sa va "abtineti", inclusiv de la declaratii, pana cand nu vom avea si noi o sala functionala.

Etichete: